Barcelona – Real Madrid 5-1. „Manita” pe Camp Nou, dezastru pentru Campioana Europei! Suarez a reușit un hat-trick, Lopetegui are bagajele făcute. Noroc că a lipsit Messi

Barcelona - Real Madrid 5-1.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • El Clasico, episodul 239: 93 de victorii pentru FC Barcelona | 50 de remize | 95 de victorii pentru Real Madrid

Barcelona – Real Madrid 5-1 (Coutinho 11, L. Suarez 30-pen., 75, 83, A. Vidal 87 / Marcelo 50)

  • Real Madrid: Courtois – Nachos, Varane (L. Vazquez 46), Ramos, Marcelo – Casemiro, Modric, Kroos – Bales (Asensio 77), Benzema, Isco
  • Rezerve: K. Navas – M. Diaz, Valverde, Odriozola, Ceballos
  • FC Barcelona: Ter Stegen – S. Roberto – Pique, Lenglet, J. Alba – Rakitics, S. Busquets, Arthur Melo (A. Vidal 84) – Rafinha (N. Semedo 68), L. Suarezs, Coutinho (O. Dembele 74)
  • Rezerve: Cillessen – Brandariz, Munir, Malcom

Minutul 90+2: Fluier final. La 8 ani distanță de la acel 5-0, Barcelona se impune cu 5-1 contra Realului. Catalanii au dat de pământ cu rivalii din Capitală, după o seară perfectă pentru Luis Suarez. Atacantul sud-american a reușit un hat-trick și a făcut ce a vrut cu fundașii lui Lopetegui. Rebelii Dembele și Vidal au lăsat orgoliile în urmă și au lucrat pentru golul care a închis tabela. Julen Lopetegui e ca și demis după această umilință.


Minutul 87: GOOOL FC Barcelona! Jucătorii care au intrat în conflict cu Valverde, Dembele și Vidal, au colaborat pentru golul de 5-1. Francezul s-a distrat cu Nacho, a trimis în fața porții, iar Vidal a pus capul pentru 5-1, la doar trei minute după ce a fost introdus pe teren. Courtois a plutit pe linia porții, dar fără rost.


Minutul 83: GOOOL FC Barcelona! Leo, e bine și fără tine. Sergi Roberto l-a amețit pe Sergio Ramos, l-a lansat pe Luis Suarez, iar atacantul uruguayan l-a lobat cu multă eleganță pe Courtois, care a rămas culcat. Hat-trick pentru Suarez, care ridică publicul în picioare și care va pleca acasă cu balonul.


Minutul 75: GOOOL FC Barcelona! Luis Suarez a refăcut diferența de două goluri, cu o lovitură de cap la care Courtois n-a mai putut face nimic. Sergi Roberto a centrat la 11 metri, iar Suarez a trimis „ca din tun” la colțul scurt. Belgianul a fost prins pe picior greșit, astfel că n-a reușit să respingă. Real Madrid a arătat mai bine după pauză, însă această execuție de atacant pur sânge reface diferența de două goluri de pe tabelă.


Minutul 56: Bară! Modric a zguduit stâlpul din dreapta, spre norocul lui Ter Stegen. Madrilenii au ieșit mult mai montați de la cabine și aleargă după golul egalizator. Catalanii au fost luați prin surprindere de revenirea adversarilor, care au prins aripi după golul lui Marcelo.


Minutul 50: GOOOL Real Madrid! Marcelo reduce din diferență și reaprinde partida de pe Camp Nou. Omul cre a marcat și cu Levante și cu Plzen reușește să trimită în plasă după un carambol în apărarea Barcelonei. Isco a centrat, mingea a fost deviată la 11 metri, iar brazilianul a preluat și a reluat din cădere.


Minutul 46: S-a reluat partida de pe Camp Nou. Madrilenii au 45 de minute pentru a reveni pe tabelă, altfel vom asista mai mult ca sigur la demiterea lui Julen Lopetegui. Antrenorul oaspeților a mutat la pauză: a ieșit Varane, a intrat Lucas Vazquez.

93.265 de oameni asistă la meci, chiar dacă cel mai ieftin bilet a costat aproape 200 de euro.


Minutul 45+1: Pauză! Barcelona a dominat prima repriză și conduce cu 2-0 după primele 45 de minute.


Minutul 30: GOOOL FC Barcelona! Luis Suarez „arestat balonul” și l-a învins cu sânge rece pe Courtois. Atacantul a șutat în stânga, belgianul a ghicit colțul, dar n-a putut respinge. Catalanii se desprind pe tabelă, iar situația pare extrem de complicată pentru Real Madrid, care nu i-a dat emoții lui Ter Stegen în prima jumătate de oră.


Minutul 30: Penalty pentru FC Barcelona! Varane l-a faultat în careu pe Luis Suarez, iar centralul José María Sánchez Martínez a indicat punctul cu var, după ce a consultat VAR-ul. Inițial a lăsat jocul să meargă, dar apoi a revenit.


Minutul 25: Spectatori de lux. Messi și Iniesta urmăresc de pe margine El Clasico. Primul are mâna ruptă, iar al doilea se află în Japonia și nu a putut ajunge la Barcelona pentru a vedea meciul din tribunele stadionului Camp Nou.


Messi, încălzit după golul de 1-0. Captură Digi Sport


Minutul 18: Apără Courtois! Nacho a greșit o pasă în apropierea careului, balonul a ajuns la Arthur Melo, iar brazilianul și-a încercat norocul. Mijlocașul adus de la Gremio a încercat să plaseze mingea la colțul lung, dar n-a imprimat suficientă putere balonului, astfel că portarul belgian s-a întins și a respins în lateral. Real Madrid evoluează sub nivelul așteptărilor, dar în nota întregului sezon.


Minutul 11: GOOOL FC Barcelona! Coutinho a deschis scorul la prima ocazie importantă a partidei. Jordi Alba a fost lansat în flancul stâng, defensiva Realului a fost prinsă pe picior greșit, iar fundașul lateral a creat superioritate în careul advers. Coutinho a venit demarcat în centrul careului, Alba i-a pasat cu mult calm, iar brazilianul a trimis cu latul la colțul scurt, pentru 1-0. Courtois n-a avut nicio șansă.


Minutul 1: A început El Clasico, episodul 239! Catalanii au pregătit o scenografie specială, un mozaic care acoperă întreg stadionul. Mesajul afișat în acest an la Tribuna a II-a a fost „We Color Football” (Noi dăm culoare fotbalului).


Messi, cuprins de firg în tribune. Captură Digi Sport


16:55 Ne apropiem de fluierul de start. Jucătorii celor două echipe au ieșit la încălzire. Până la startul meciului, vă invităm să urmăriți partida dintre Roger Federer și Marius Copil, din finala turneului ATP de la Basel. Jucătorul nostru evoluează în cel mai important meci al carierei și se ridică la nivelul așteptărilor. Puteți citi AICI desfășurarea partidei.


16:25 Avem echipele de start! Lopetegui nu surprinde cu nimic în ziua în care ar putea rămâne șomer, în timp ce Valverde continuă să-l lase pe Dembele pe bancă. Rafinha este titular, în locul lui Messi, așa cum s-a întâmplat și la meciul cu Internazionale Milano din Liga Campionilor. Dembele și antrenorul Valverde se află în mijlocul unui „război rece”, după ce francezul a fost indisciplinat în câteva rânduri. Vestiarul e de partea antrenorului.


Partida care se joacă duminică pe Camp Nou reprezintă episodul cu numărul 237 din istoria confruntărilor directe. Alte 34 de meciuri s-au disputat între cele două mari rivale, dar cu caracter amical. Real Madrid a obținut cel mai clar succes din toată istoria El Clasico, pe 19 iunie 1943, atunci când s-a impus în Copa del Rey cu incredibilul scor de 11-1. În ultima confruntare directa, Barcelona și Real Madrid au remizat, 2-2, pe 6 mai 2018.

Prima ediție din acest an a El Clasico e una specială. Fără Messi sau Ronaldo, primul meci din 2007 încoace fără cele două staruri care au acaparat fotbalul în ultimii 10 ani. Chiar și asa, meciul este unul destul de echilibrat, niciuna dintre echipe nefiind în cea mai bună formă. Totuși, Barcelona are avantajul terenului propriu.

Lionel Messi este cel mai bun marcator din istoria El Clasico cu 26 de goluri marcate. El este urmat în clasament de Alfredo di Stefano și Cristiano Ronaldo cu câte 18 goluri marcate și de Raul cu 15 reușite.
 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×